Pavlova

~ povestită de Oana ~

Prăjitura asta o dedic  tuturor fetițelor din noi care s-au visat cândva balerine!  Printre care mă număr și eu! 🙂

Pe la 4-5 ani, la o serbare, am fost, pentru câteva minute, balerina ”fulg de nea”, alături de alte câteva fetițe. M-a încântat inițial idea de a avea o rochie albă, de a dansa altfel decât până atunci. Asta până când am văzut-o pe prim-balerina clasei, ”Crăiasa zăpezii”, cu rochie albă, lungă și coroană pe cap! Să fiu parte din corp balet nu mi s-a mai părut deloc  așa o chestie! Am urat-o până la terminarea gimnaziului, cel puțin! Și astfel s-a spulberat visul unei, poate mari, balerine! 🙂

Și acum despre Pavlova! Un fel de Nadia Comăneci a baletului prin anii 20, a fost prim balerina absolută a Teatrului Imperial Rus, dând dovadă de un talent covârșitor, îmbinat cu o ambiție extraordinară (Își punea bucăți de lemn în pantofii de dans, pentru a-i reuși poziția en pointe, practică preluată mai târziu de toate balerinele).

A făcut carieră, a dansat  Lebăda murindă, a fost idolatrizată și răsfățată și încă există controversa paternității prăjiturii dedicate ei: Noua Zeelandă sau America?!

Pentru mine, atâta vreme cât e bine făcută, nici nu mai contează! Ce contează e să iasă bezeaua aka meringue-ul, pufos , dar ferm, crocant la exterior și nu foarte pârlit  (ca un tutu apretat)!

Așadar:

Pentru meringue

4 -6 albușuri

10 linguri de zahăr tos

Un strop de zeamă de lămâie

Pentru coulis (piureul de zmeură)

2 cești cu zmeură (proaspătă sau congelată)

1 ceașcă de zahăr

½ de lămâie pentru suc

3-4 linguri de apă

Pentru cremă

1 cutie de mascarpone (250 g)

1 cutie de smântână pentru frișcă (250 ml)

1 plic de zahăr vanilat

1 fiolă de vanilie

Pentru décor

Fructe roșii: zmeură, coacăze, căpșune, mure, rodie

Mentă

Sorana și cu mine am hotărât să facem mini Pavlova. Motivul e simplu: ne-adunăm fiecare pe la casa cui ne are la ore diferite și s-ar fi tuflit meringue-ul de la cremă și fructe! Așa că, am făcut coșulețe de bezea pe care le-am umplut pe măsură ce am vrut să le mâncăm.

Bezeaua nu e complicat de făcut. Și nici secrete nu are. Trebuie doar să ai răbdare la copt: 1 ora și ceva spre două, cu ușa cuptorului deschisă (vorbim despre cuptorul aragazului moștenit de la mama, vechi și cu o piatră pe plită să nu ardă și păstrat din rațiuni sentimentale).

Noi am scos ouăle din frigider de cu seară, le-am separat albușul de gălbenuș, am răsturnat albușul în robotul de bucătărie, am stors doi stropi de zeamă de lămâie, am adăugat  treptat zahărul până s-a făcut ca zăpada bună de bulgărit și cu șprițul am format, în tava pregătită cu hârtie pergament, coșulețe cu diametrul de 10 cm. Într-o tavă obișnuită încap nouă coșulețe. Compoziția ajunge pentru două tăvi!

 

În cuptor au stat, după cum spuneam, mai bine de o oră. Timp în care, bineînțeles, ne-am băut cafeaua și am pregătit sosul de zmeură (coulis îi spun specialiștii): am răsturnat în blender zmeura (congelată am avut noi), zahărul și apa, am stors lămâia de zeamă, le-am făcut piure și am pus pe foc. Martha Stuart face invers: mai întâi fierbe ingredientele și apoi le pune în blender! Nu știu dacă e vreo diferență de gust sau consistență, dar prin metoda noastră nu stricăm blenderul cu o compoziție fierbinte.

După ce a scăzut sosul, l-am lăsat la răcit și apoi l-am pus în frigider.

Bezeaua tot nu era gata, așa că am alcătuit crema: am bătut bine smântâna cu un plic de zahăr vanilat, am adăugat brânza mascarpone (care nu e chiar așa de brânză cum o credem; e o smântână de Lombardia la origini, cu peste 60% grăsime). Am aromatizat totul cu vanilia și am pus castronul la rece.

Ori de câte ori fac frișcă îmi amintesc de vremea adolescenței mele, când smântâna era –printre altele- articol de lux și tata aducea din când în când, în câteva pungi, puse una într-alta, smântână, care ajungea gata frișcă, pentru că tata venea pe bicicletă! Și o mâncam cu lingura, direct din pungă!

Și cum bezeaua era tot în cuptor (vorbim despre prima porție), ne-am jucat un pic și am făcut un tutu pentru mini manechinul  meu, pentru o poză artistică.

Când, în sfârșit, bezeaua a fost gata (adică bine coaptă și răcită), am pus în fiecare coșuleț, după cum i-a venit rândul, câte o lingură generoasă de cremă, peste care am turnat sosul de zmeură și am ornat cu fructe din belșug. Și cu câteva frunze de mentă.

Sosul l-am lăsat la îndemână pentru pofticioși!

Concluzia?

Foarte aaaa, foarte mmmm (Max a mâncat trei porții și asta înainte de ciorba de perișoare!), dar dacă vă grăbiți, faceți altă prăjitură!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s