brioșe cu brânză

~ povestită de Sorana ~

Îmi place să mănânc. Aș ronțăi tot timpul câte ceva. Aș face o meserie, un stil de viață din asta. Nu sunt însă la fel de entuziasmată când trebuie să și gătesc. Dacă n-ar fi Oana, căreia îi place procesul în sine și cu care mă distrez în bucătărie, nu știu zău cum ar sta lucrurile. Probabil că aș face numai rețeta asta, cea mai simplă rețetă din lume. E așa de simplă, că-ți vine să o îmbunătățești puțintel și riști să o strici.

Ingrediente:

  • cam 200 de grame de făină albă
  • o linguriță de zahăr
  • două lingurițe de praf de copt
  • sare, piper, boia de ardei (noi am ales dulce) – toate după gust
  • 200 de grame de brânză Cheddar
  • 120 de grame de iaurt
  • 120 de grame de lapte
  • un ou
  • 60 de grame de unt
  • mărar (foarte puțin spre deloc 😛 )1

În poză lingurița de zahăr e lingură, dar n-am pus tot zahărul ăla. Și se mai vede un fel de brânză, brânza cu mucegai albastru, brânza mea preferată, dar din care nu mai punem data viitoare când mai facem rețeta asta, pentru că e prea moale și despufoșează brioșele. Ceea ce nu ne dorim. Dar, na, rețeta era prea simplă, a trebuit eu s-o complic puțin și Oana m-a lăsat. De data asta 😛

Se rade brânza. Se amestecă făina, zahărul, praful de copt, sarea (nu multă, că și brânza e sărată), piperul și brânza (nu toată, păstrăm puțină). Separat, oul se bate, untul se topește. Sau invers, nu mai știu exact 😀 Se toarnă amândouă peste laptele amestecat cu iaurt. După care, acestui al doilea amestec i se face cunoștință cu primul. Practic, avem făină, zahăr, praf de copt, sare, piper, brânză, ou, unt, lapte și iaurt. Pun pariu că și în formula asta iese ce trebuie. Ca-n matematică, când n-ai nevoie de paranteze la adunare și la scădere. (Nu-mi vine să cred că am făcut o paralelă între gătit și matematică.) În fapt, chestiunea trebuie să arate ceva de genul ăsta: 2.jpg

Ca matematica din mintea mea.

Nu-s prietenă cu mărarul, dar altora le place, așa că Oana l-a spălat, tocat și adăugat cam într-o treime din compoziție (fracțiile chiar mi-au plăcut).

Ce să vezi, cam asta e tot. Compoziția se toarnă în formele de brioșe. Formele mele de brioșe sunt din silicon. Probabil că e în natura noastră să ne dorim ceva din silicon. Dar nu vă sfătuiesc. Fug în toate părțile, îți fac viața grea, pentru că trebuie să găsești o soluție să le bagi la cuptor (noi le-am pus într-o tavă mai mare pe amândouă), se spală greu. Au o personalitate dificilă. Drept pentru care, după experiența asta, am achiziționat o tavă specială de brioșe, așa că următoarea transmisiune din lumea muffinșilor va fi de la bordul ei. După ce am umplut formele, le-am presărat cu restul de brânză și cu boiaua de ardei și le-am băgat la cuptorul pornit cu câteva minute înainte.

3

Au stat acolo vreo 20-25 de minute. Știți testul cu scobitoarea. Dacă îl trec, le scoateți. Și le lăsați să se răcească 🙂 Poftă mare!

5

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s