Buna Intenție-Andres Barba

Buna intenție- Andres Barba

Traducere din limba spaniolă de Luminița Voinea-Răuț

Editura Vellant, 2013

Citită de Oana

N-am mai fost de multă vreme într-o galerie de artă. Andres Barba mi-a facilitat demersul ducându-mă printr-o galerie privată cu patru portrete asupra cărora a lucrat desăvârșit.

E simplu să cataloghezi personajele celor patru povestiri drept anorexica, homosexualul, alergătorul și fiica ce contemplă bătrânețea mamei. E simplu și cam prea îngust. Sunt oameni-lumi, lumi dominate de câte un afect, e-adevărat, nelipsindu-le, însă, calități sau trăsături care-i prezintă umani în întregul lor, absolut firești, credibili.

Andres Barba pare că vrea să ne arate că relațiile contemporane, chiar și cele care în mod tradițional sunt calde și apropiate, au devenit tensionate, distorsionate sau dominate de un rece political corectness.

Filiație m-a făcut să văd cum ne distanțăm de părinți, cum nu ajungem să le înțelegem alegerile, nu le mai răbdăm trecerea, ne spălăm pe mâini când ar trebui să decidem pentru ei și în general, suntem pasivi, pentru că, avem, nu-i așa, copiii noștri, un soț care să ne hrănească nevoia de afecțiune: „Acele accente melodramatice nu erau false, erau doar dovada incontestabilă a neputinței și a lipsei de resurse afective. Cerea dragoste și, dacă i se părea că n-o primește, o pretindea la fel cum pretindea să fie lăcuite mai bine ramele, când încă mai exista fabrica.”

Nici măcar aflarea secretului mamei nu tulbură inerția fiicei care se raportează la mama muribundă la fel de liniar, dar corect (îi înapoiază banii împrumutați pentru a o interna într-un spital privat), deși mental disprețuiește tot ce o pune în legătură cu mama sa. Vaietele, rictusul, umorile sunt deranjante, iar sfârșitul Mamei nu face decât să-i elibereze pe toți: de vina de a nu o fi iubit, de vina de a-i fi distrus afacerea din răzbunare, de vina de a nu se fi ridicat la așteptările ei.

Lumea modernă e guvernată de neîncredere și exces: Sara, din Slăbiciune, resimte respingerea prietenei sale ca pe un îndemn la autodistrugere și odată pornit caruselul amețitor al dezordinii emoționale, tânăra face, ca într-un dicteu, toți pașii „necesari” spre propria degradare. Foamea de apreciere, de iubire și incapacitatea de a da glas acestor nevoi transformă fundamental mintea și trupul Sarei, făcând-o, în cele din urmă, să-și găsească satisfacția tocmai în opusul a ceea ce ar fi făcut-o fericită: „Trăia cu adevărată delectare acel chin. Fără vina de a fi fugit de acasă, fără gânduri pentru alții, doar cu fascinația de a-și putea controla sensibilitatea, până la ultima fibră”.

În a treia povestire, Chopin și a lui Nocturnă aștern fundalul altui portret chinuit de demoni: are 56 de ani, e homosexual și îndrăgostit de mult mai tânărul Roberto. Aceeași nesiguranță emoțională, dublată de presiunea socială în ceea ce privește diferența mare de vârstă pur și simplu îl dezarmează pe eroul nostru (lipsit de nume în povestire) și îi alterează mai întâi percepțiile, pentru ca, în final, să-i ruineze relația cu Roberto. Deși conștient de propriile-i sentimente, îndoiala privind loialitatea celuilalt, îndoială bazată doar pe imaturitatea lui Roberto, îl schimbă din funcționarul de bancă eficient și echilibrat, în tipul obsesiv, gelos și suspicios. Un alt personaj care asistă contemplativ la tot ce i se întâmplă, fără a fi capabil să acționeze spre propria salvare, spre propria recuperare sufletească.

Maraton vrea să ne arate că atunci când ai cam tot ce-ți trebuie (stabilitate emoțională, soție, job, un hobby sănătos) începi să vrei altceva. Și cum altceva-ul nu are neapărat un nume, pornești prin a strica ceea ce ai. Comoditățile matrimoniale sunt o ruină, nevasta în papuci, cvasi-casnică prin meseria de traducător, nu mai stârnește pasiuni, ci dimpotrivă, o stare de sâcâială, de intruziune în spațiul personal. Singurul loc pe care i-l refuză Dianei e alergarea, activitatea sa recreativă, solitară, activitate ce devine, cum altfel decât obsesivă, bolnăvicioasă, prin țelurile pe care și le impune și prin mijloacele pe care le alege pentru a le realiza. Alunecarea spre patologic e lină: partenerul de maraton devine din amic dușman la un simplu gând, iubita sa, acum soție îi mănâncă tot spațiul vital, toată energia: „un lest”.

Finalul e palma care ar trebui să-l trezească, dar se pare că nu: „Se însera pe 7 mai, în cea mai bună dintre lumile posibile. Să alerge era unica opțiune: cea mai pură și mai absurdă.”

Patru portrete, patru destine, patru finaluri care nu rezolvă-în modul clasic- nimic, dar care ne deschid larg porțile spre confruntarea cu propriile angoase sau, măcar, netezesc drumul spre recunoașterea lor.

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s