Dragoste și literatură

~ CELELALTE POVEȘTI DE DRAGOSTE – Lucian Dan Teodorovici – Polirom, 2009 ~

(citită de Sorana în varianta ebook)

Volumul de 1+10 povestiri (spun asta de dragul preciziei și am să mă explic imediat) e genul acela de carte pe care te întrebi de ce nu ai citit-o mai devreme, că doar o aveai în bibliotecă de nu știu câți ani, și din care citești câte puțin să nu se termine prea devreme. De fapt, am mai avut o tentativă să o citesc, am citit din prima povestire, dar am abandonat lectura pentru că nu înțelegeam ce vrea de la mine. Nimic nu era clar.

Cele 11 povestiri sunt legate între ele de câteva elemente comune (naratorul protagonist, vocea lui, atmosfera și faptul că mesajul lor, de fiecare dată teribil și dureros, este prezentat într-un înveliș foarte natural și foarte casual, care nu sperie) și de câteva personaje care apar în mai mult decât o povestire, fie ca actanți, fie ca obiecte ale unei discuții (prietenul scenarist, actorul care se folosește de scenele la care trebuie să plângă pentru a plânge de-adevăratelea, soția, securistul, logodnica moartă).

Scopul primei povestiri este să ridice, de fapt, întrebarea în jurul căreia este construit întregul volum („Care-i faza cu dragostea?”), iar restul de 10 încearcă să dea un răspuns. Asta dacă cititorul n-a înțeles, așa cum eu nu am înțeles, din prima, că răspunsul vine de la chelnerul „transpirat și nervos” care îi tot servește pe cei doi prieteni cu whisky în Șobolanul e mai viu decât țestoasa, povestirea cu numărul unu, cheia interpretării celorlalte 10. Fiecare povestire în parte și toate 10 împreună se înțeleg din perspectiva dialogului avut la beție de narator și de prietenul scenarist. Cei doi beau whisky și discută despre iubire, îndrăgosteală și diferența dintre ele, dacă aceasta există și în ce condiții, în timp ce ascultă, nu întâmplător, Cohen. Nu întâmplător, pentru că titlul povestirii noastre este un citat din romanul lui Cohen, Joaca preferată. Desigur, povestirile pot fi interpretate și ca povești de sine stătătoare și, dacă nu ar fi prima dintre ele, cititorul nici nu ar avea altă variantă. Oricum, la prima lectură a Șobolanului ești puțin nedumerit și îți zici: „Măi, să-i cred sau nu pe ăștia doi? In vino veritas sau îs doar aiureli spuse la beție?” După care vine chelnerul și zice „Nu știu.” La finalul volumului, eu m-am întors la prima poveste și am recitit-o. Am simțit nevoia să fac asta, mintea mea în căutare de răspunsuri m-a întors la text. Asta îmi place teribil la cartea asta, că m-a făcut să mă întorc asupra ei, asupra textului, să-l descopăr și să-l descifrez. Din perspectiva detaliilor prezentate la începutul cărții și a întâmplărilor din conținutul ei, mă întreb acum: care este, de fapt, joaca preferată? Dragostea sau literatura? Și, precum chelnerul pe care naratorul ajunge să-l simpatizeze, spun și eu că nu știu.

„Apoi totul a devenit confuz și-am dat vina pe whisky.” Totul devine confuz, ca să se limpezească atunci când te întorci la Șobolan. Dacă înainte lucrurile erau neclare și atât, acum este clar că nimic nu se poate clarifica. Și nici măcar vina pe whisky nu o putem da.

Pe Lucian îl găsiți aici. Cartea se poate comanda de aici sau de aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s