Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano

Hiromi Kawakami

Tradusă de Magdalena Ciubăncan

Editura Polirom, 2015

Citită de Oana

Tot încerc să-mi apropii literatura japoneză, cu care, se pare, nu rezonez. Asta nu înseamnă că nu am întâlnit cărți sau măcar pasaje care să-mi placă, dar în general o găsesc cu prea mult dans când nu simt eu că e cazul, prea brutală sau mai bine zis frustă, prea politicoasă în relațiile de suprafață. Mda, cred că cel mai mult mă intrigă tipul de relații din literatura japoneză: lasă gustul de sintetic. Cârcotesc și eu!

Prăvălia domnului Nakano adună nu doar mărunțișuri, ci și idile ciobite; Nakano însuși are la activ câteva mariaje și mai multe amoruri clandestine. Hitomi, proaspăt angajata lui Nakano, e cea care ne spune povestea, de fapt firele poveștii sale, a lui Takeo (alt angajat), a domnului Nakano și a surorii lui, Masayo. Dacă Hitomi, aflat undeva la vârsta a treia și sora sa, pe la 50 de ani par să mai caute iubirea și să știe cu ce se mănâncă, Hitomi și Takeo sunt din alt univers, o generație fără aripi, a celor care nu știu, dar nici nu prea vor iubirea, aia ce sfârșește între cearșafuri. După ce se consumă și partea asta între Hitomi și Takeo, cel din urmă se detașează ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, reluând relația profesională ca mai înainte de a face sex, mărturisind chiar, că: „e ceva așa, e…cum să spun? Grețos!”

Până spre sfârșitul cărții (pe care-o citești într-o singură după amiază) Hitomi face pași spre Takeo și apoi bate în retragere, și iar îi iese în întâmpinare, într-un dans epuizant, neverosimil, greu de înțeles pentru un european care ar pricepe repede s-o lase baltă! Și totuși, delicatețea asta și spoiul de pudoare în a aborda subiectul cu tânărul Takeo nu se potrivesc cu robustețea pe care o arată Hitomi când domnul Nakano îi vorbește despre love hotel și când e momentul potrivit de a merge acolo sau când se confesează că una dintre amante:„ nici când ajuns la orgasm n-a scos niciun sunet. Nici un pâs. Nimic! În mod normal faci ceva, nu?”

Dincolo de frământările intime ale personajelor, viața lor comună curge cumva liniar, între achiziții, licitații, clienți noi, mese luate în camera din spate a prăvăliei (cu detalii abundente de bucătărie japoneză), deplasările în interes de serviciu ale domnului Nakano și preparativele pentru trecerea la comerțul online. Prăvălia e martorul tăcut atât al tranzacțiilor cu fotografii erotice, al posterelor de epocă sau al unui vas de „ranchiună”- care înseamnă tot atâtea povești ale posesorilor lor-, cât și martorul sentimentelor reprimate, al râsului prea zgomotos și al unui soi de disperare.

„Mi-e teamă de oameni!” pare a fi una dintre cheile cărții. Și aici oamenii sunt singuri și însingurați în căutarea unui firesc pierdut (iremediabil?).

Dar cât de frumos e „A doua zi s-a făcut dintr-o dată toamnă.”!

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s