Cordon bleu cu roșii umplute

Cine are chef să gătească pe așa călduri?

Cum noi suntem dintre cei care nu vor în general să petreacă toată ziua în bucătărie, avem multe soluții de mâncare rapidă și sățioasă.

Pentru a fi gata la timp împreună ar fi nevoie de patru mâini: două să facă rulourile , două roșiile umplute:) Merg făcute și pe rând și încălzite un pic la cuptor înainte de servire.

Așadar:

cordon bleu (un fel de centura neagră în bucătărie, cică!) e unul din preparatele rapide și savurate mai ales de copii :).  Pentru 4 porții am avut nevoie de:

1 piept de pui mărișor, feliat

8 felii de șuncă de Praga sau orice altă șuncă (noi am avut mușchi file)

8 felii de cașcaval feliat sau mozarella

2 ouă

4 linguri de pesmet

sare și piper

1 pahar de ulei pentru prăjit

cordon bleu1

Pe repede înainte, ca să apucăm să mâncăm de prânz: am feliat pieptul de pui și au rezultat felii nu foarte groase. Le-am subțiat și mai mult cu ciocanul de șnițele, am pus peste fiecare câte o felie de brânză și câte o felie generoasă de mușchi file (afumat).

N-a fost nevoie de scobitori, capetele ruloului de pui făcând priză perfectă. Fără multe preparative sau discuții (pentru că ne era foame) am trecut  rulourile prin oul bătut și apoi prin pesmetul amestecat cu sare și piper.

cordon bleu2

 

Pentru dabăl crispi, cum zice Max, mai treceți odată prin ou și pesmet. Chiar dacă rămâne brânza pe dinafară nu e nicio problemă: se topește și e buuună!

În tigaie, la foc mediu spre mic am încercat noi (ca în Capra cu 3 iezi spusă de un ardelean în care iezii erau „mnic, mnicuț și-unul mnic di tăt”), am prăjit rulourile când pe-o parte, când pe alta timp de 15-20 de minute.

cordon bleu4

Prăjitul trebuie făcut molcom, asta dacă nu vă place cordonul în sânge!

În final arată așa și e gata în 25-30 minute:

cordon bleu3

 

Roșii umplute:

4 roșii medii

1 ceașcă de cușcuș

1 ceapă mică

2 căței de usturoi

1 ceașcă de supă de pui/legume-nu la plic sau cub

sare și piper

rozmarin

brânză mozarella sau cașcaval feliat

câteva linguri de ulei de măsline

rețeta e predictibilă și tocmai de aceea ușor de făcut: roșiilor le-am tăiat un căpăcel, am scos miezul cu o linguriță și le-am așezat într-un vas de ceramică. Ceapa am călit-o și apoi am adăugat cușcușcul.

Amestecul l-am pus la umflat în supa fierbinte 5 minute. Am zdrobit usturoiul și l-am amestecat în compoziție. Cu lingurița am umplut roșiile, am acoperit cu brânză, am pus câteva frunze de busuioc tocate deasupra și am stropit cu ulei de măsline.

Totul a stat în cuptor cât s-au prăjit rulourile de cordon bleu.

Arată bine împreună și chiar se potrivesc! 🙂

rosii8

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s