Exerciții de lectură

~THE NOTEBOOK, THE PROOF, THE THIRD LIE: Three Novels, by Agota Kristof ~

~Grove Press, New York, 1997~

(citită de Sorana)

 

Din Trilogia gemenilor (titlul care reunește în limba română cele trei romane), scrisă de Agota Kristof, am citit deocamdată doar primul roman, și anume Marele Caiet (The Notebook, în varianta în engleză, singura pe care am găsit-o de cumpărat). E o carte limpede și dură, care se citește ușor, dar se uită greu, dacă se poate uita vreodată. Acum, după ce am lăsat să treacă niște vreme peste lectura primei părți, îmi amintesc, ceea ce mi se întâmplă rar, bucăți din carte, în sensul că mi se derulează în minte anumite scene, așa cum le-am imaginat că se petrec în momentul în care le-am citit. Asta înseamnă o carte puternică.

Romanul este alcătuit din capitole scurte, care conțin câte o întâmplare care șochează. Capitolul Our Studies face notă discordantă, în sensul că teoretizează și cumva explică motivele pentru care naratorul (autorul, chiar) a ales să prezinte lucrurile în maniera aceasta directă, fără să se scuze, cum poate ar aștepta unii cititori. El reflectă filosofia autoarei în ceea ce privește scrisul și stilul. Aș îndrăzni să spun chiar că este manifestul său literar. În plin război, gemenii, doi băieți, sunt lăsați în grija bunicii de către mamă, aceasta nemaiputând să aibă grijă de ei. Pe lângă exercițiile de voință pe care le fac (Exercise in Begging, Exercise in Blindness and Deafness, Exercise in Fasting, Exercise in Cruelty), băieții se dedică și studiului, singurele instrumente pe care le au fiind un dicționar și un exemplar din Biblie. Capitolul la care mă refer vorbește despre ora de compunere. Iată un fragment care explică modul în care cei doi aleg ce scriu în caiet (procurat cu mare efort, deci prețios) și ce aruncă în foc și care este în sine o veritabilă lecție de scriere: ”To decide whether it’s “Good” or “Not good,” we have a very simple rule: the composition must be true. We must describe what is, what we see, what we hear, what we do. For example, it is forbidden to write, “Grandmother is like a witch”; but we are allowed to write, “People call grandmother the Witch.” It is forbidden to write, ”The Little Town is Beautiful,” because the Little Town may be beautiful to us and ugly to someone else. Similarly, if we write, ”The orderly is nice,” this isn’t a truth, because the orderly may be capable of malicious acts that we know nothing about. So we simply write, ”The orderly has given us some blankets.” We would write, ”We eat a lot of walnuts,” and not ”We love walnuts,” because the word ”love” is not a reliable word, it lacks precision and objectivity. ”To love walnuts” and ”to love Mother” don’t mean the same thing. The first expression designates a pleasant taste in the mouth, the second a feeling. Words that define feelings are very vague. It is better to avoid using them and stick to the description of objects, human beings, and oneself, that is to say, to the faithful description of facts.”

Faptul că narațiunea este la timpul prezent te face să simți că iei parte la evenimente, că totul se petrece aici și acum, ceea ce accentuează fiecare sentiment pe care ți-l trezesc întâmplările din carte. Și, credeți-mă, numai rece nu te pot lăsa. De asemenea, faptul că în centrul acțiunii sunt doi copii te face să te întrebi dacă asta este natura lor (doar sunt nepoții bunicii lor) sau este o chestiune de mediu (războiul) și de educație (cea spartană, primită de la bunica lor și poveștile și pildele din Biblie)? Am încercat să empatizez cu ei și să mă întreb la fiecare pas ce aș fi făcut dacă aș fi fost în locul lor. După care mi-am spus că, de fapt, și prezența copiilor a fost gândită de autoare ca un exercițiu pentru cititor. La nivel intelectual, totul pare ca trecut prin foc, purificat de orice altceva decât de instinctul de supraviețuire, de strădania unor ființe inteligente de a se adapta la orice și de încă ceva care s-ar putea numi loialitate. Și, cumva, nu știu cum (mi-am propus o relectură, pentru a putea descoperi acest „cum”), această primă parte a trilogiei reușește să te facă să treci peste sentimentele încercate de-a lungul lecturii și să îți sugereze că, odată rezolvată această problemă (un alt exercițiu destinat cititorului), poți să îndrăznești și o altă perspectivă din care să privești lucrurile.

Acum, că am așternut aici toate gândurile care-mi roiau în minte despre această carte, pot să încep mai liniștită partea a doua a volumului. Probabil voi reveni cu impresii despre ea. Bonnes vacances!

Recenzia  Emei a fost cea care m-a convins să caut și să o citesc pe Agota Kristof.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s