Dacă suntem în Vamă, mâncăm la Șoni

imageDin vacanțele petrecute în Vamă îmi rămân peste an aromele de ciorbă cu tarhon (pe care Sorana o alcătuiește desăvârșit- poate o rugați să se îndure și să vă împărtășească rețeta-) și de gulaș cu carne de vită.

Așa că am apucat taurul de coarne și am mers la Șoni să-i cer secretul. Nu știu dacă mi l-a spus, dar, ca de obicei, gulașul a fost grozav! 🙂 O fi de la focul de lemne? Sau de la ceaun?

Cert e că m-a chemat de dimineață, pe la 9, eu am venit pregătită să fotografiez și să iau notițe, iar legumele erau deja în ceaun, după cum urmează: ceapă și ardei puse la călit în ulei. Cât? Cât cere ceaunul!

Odată lămurită asupra acestui punct, s-a trecut la punctul doi: morcov tăiat rondele și țelină ( neapărat). Se pun peste ceapă și ardei și se fierb împreună. Cât timp? Până punem vita! Între timp, din când în când se amestecă totul cu un linguroi de lemn.

image

Când carnea de vită (tăiată în bucăți mai degrabă mici) este fiartă aproximativ 80%, se adaugă cartofii tăiați cuburi.

Când și cartofii sunt aproape fierți se adaugă: boia dulce (și aici pare a fi o parte din secret: muuultă boia și doar dulce), sare, piper, chimen, coriandru, usturoi și pătrunjel. Spre surpriza mea mâncarea asta nu conține roșii.

Găluștile au și ele șpilul lor: făină de grâu, lapte și sare. Se amestecă până devin o pastă omogenă, dar cu tendință de curgere. Fără ou? Fără!

Într-un vas în care fierbe un amestec de apă, sare și ulei se toarnă pur și simplu cu șprițul sau cu un aparat special de făcut găluști. Sunt mult mai mici decât găluștile din supă, mai mult niște tăieței mai groși. Când sunt fierte și s-au ridicat la suprafața vasului, se culeg cu o spatulă și se adaugă în gulaș.

imageClienților hămesiți li se toarnă cu un polonic porții generoase, aburinde, alături de ardei copți. Și, pe cuvânt, nu rămâne mare lucru în farfurii.

Multumesc, Șoni! Voi face negreșit gulaș de vită dupa rețeta asta!

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s