basme moderne

O LEBĂDĂ SĂLBATICĂ ȘI ALTE POVEȘTI – Michael Cunningham – Polirom 2016

Ilustrații de Yuko Shimizu – Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

(citită de Sorana)

Când eram mică, aveam două volume ale fraților Grimm, fără coperți și așa de vechi, încât marginea hârtiei era zimțată și paginile peticite din loc în loc. Apoi s-a întâmplat viața și habar nu am ce s-a ales de cele două cărți. Acesta este unul dintre cele două motive pentru care l-am scos din raft pe Michael Cunningham. Cel de-al doilea motiv este primul titlu al lui pe care l-am citit, Crăiasa zăpezii. Bineînțeles, înainte de toate astea, am văzut Orele, filmul făcut după cartea sa cu același titlu. Cred că l-am văzut de vreo trei ori, din cauză de poveste și de distribuție, ambele excepționale.

O lebădă sălbatică nu este o carte pentru copii, nici chiar pentru copiii din oamenii mari, adică nu pentru cei nostalgici, pentru că autorul nu umblă cu mănuși, ci reinterpretează basmele într-o manieră care te poate face să te izbucnești în plâns. Exagerez, desigur, dar o umbră de tristețe tot am simțit pe alocuri. Până la urmă el nu face altceva decât să injecteze realitate în poveste. Din punct de vedere literar, rezultatul este, în cazul celor mai multe povestiri, excelent.

Volumul are zece povestiri și un fel de cuvânt înainte, Dez.Iluzie.  Prima poveste, O lebădă sălbatică, ar merita citată în întregime, pentru că a fost deconstruită și apoi reconstruită cum nu se putea mai bine. Are tot ce-i trebuie, logică, ironie și o tristețe atât de bine redată, încât o simți aproape fizic. Este povestea celui de-al doisprezecelea dintre frații transformați în lebede și eliberați apoi din această vrajă de către sora lor.

Trăiește aici, în oraș, un prinț care are brațul stâng la fel ca toți oamenii, însă în locul brațului drept are o aripă de lebădă. El și cei unsprezece frați ai lui au fost transformați în lebede de către mama lor cea vitregă și rea, care nu avea nicio intenție să-i crească pe cei doisprezece fii ai fostei neveste a soțului ei (al cărei chip palid și cătrănit o privea sticlos din nenumărate portrete și pe care interminabilele sarcini o trimiseseră pe lumea cealaltă înainte să împlinească patruzeci de ani). Doisprezece băieți gălăgioși și lăudăroși, douăsprezece egouri fragile și rapace, douăsprezece adolescențe – toate prezentate noii regine drept aspecte de rutină ale slujbei ei. O putem acuza? Pe bune.

Unsprezece dintre ei vor redeveni oameni. Pentru cel de-al doisprezecelea frate însă lucrurile nu arată prea bine:

… erau unsprezece prinți întregi la trup și unul, al doisprezecelea, care își recăpătase forma omenească, cu excepția unui singur detaliu: brațul drept îi rămăsese o aripă de lebădă, pentru că sora lui, fiind întreruptă din lucru, fusese nevoită să lase una dintre cămăși fără o mânecă. […] Sfârșitul poveștii. „Fericiți până la adânci bătrâneți” a căzut peste toți ca lama unei ghilotine. […]

Aripa ar putea fi șansa lui.

Iubito, penele astea o să te ducă până la porțile raiului, iar partea bărbătească, încă și mai departe.

Dar nu. Realitatea năvălește peste el.

Aripa îi provoca neplăceri în metrou și îi era imposibil cu ea în taxi. Trebuia căutată permanent de păduchi. Și dacă nu era spălată zilnic, pană cu pană, albul ei lăptos, de lalea franțuzească, se transforma într-un gri deprimant, scămoșat.

Își imaginează cum ar putea arăta viața lui. Ca-n povești.

Mda, exact, iubire, e o aripă. Sunt parțial înger, dar, crede-mă restul e cât se poate de demonic.

Numai că lucrurile nu stau tocmai așa. Lucrurile stau ca-n viața adevărată.

Cel de-al doisprezecelea frate poate fi găsit aproape în fiecare seară într-unul din barurile de la marginea orașului, cele care satisfac nevoile oamenilor ce au fost vindecați de blesteme numai parțial – sau n-au fost vindecați deloc. […] Viața asta, își spune el, nu e chiar cea mai rea cu putință. Poate că atât e de ajuns. Poate că numai la atât poate spera: că măcar nu o să-i fie mai rău.

Nu spun nimic despre restul poveștilor. Vă las să vă amuzați și să vă înfiorați singuri.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s