relaţii disfuncţionale

DE CE FIERBE COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ – Aglaja Veteranyi

– Traducere de Nora Iuga – Polirom, 2013 –

(citită de Sorana)

O fetiță, părinții ei (artiști de circ), sora ei (care nu-i e soră). Plecarea din țară în timpul comunismului, dezrădăcinarea, lipsa educației, cartea asta, ca un lung poem în proză, le are pe toate.

Oare Dumnezeu vorbeşte limbi străine? Poate să se înţeleagă cu străinii? Sau îngerii stau în cabine mici de sticlă şi fac traduceri?
STRĂINĂTATEA NU NE TRANSFORMĂ! ÎN TOATE ŢĂRILE MÎNCĂM CU GURA.
CÎND SÎNT TĂIATE, GĂINILE CÎRÎIE INTERNAŢIONAL! LE ÎNŢELEGEM PESTE TOT.
DICTATORUL L-A INTERZIS PE DUMNEZEU.
PĂPUŞILE MELE AU SLĂBIT RĂU DE TOT! ELE NU ÎNŢELEG LIMBILE STRĂINE.
CÎTE STRĂINĂTĂŢI EXISTĂ?

Fetița, care pare că scrie într-un jurnal (dacă ar ști să scrie), se teme ca ar putea pierde și ce are, deși ce are nu seamănă cu o familie sau cu o copilărie adevărată. Părinţii ei au o relaţie disfuncţională (FAMILIA MEA S-A SPART ÎN STRĂINĂTATE CUM SE SPARGE STICLA), ea trăiește într-o relaţie disfuncţională cu părinţii ei și are cu toţi ceilalți relații disfuncționale. Chiar cu ea însăși (AM SENTIMENTUL CĂ MĂ FĂRÂMIŢEZ). Laitmotivul întrebării „De ce fierbe copilul în mămăligă?”, întrebare care pare absurdă şi chiar sinistră, apare în carte în momente dureroase şi devine un fel de joc: trebuie găsite mereu şi mereu alte răspunsuri. La a doua lectură, am citit această întrebare altfel (de ce chinuie adulţii copilul?) şi îndrăznesc să spun că este un indiciu pentru sinuciderea ulterioară a autoarei, pentru că acest volum are puternice tuşe autobiografice.

În pat mă gîndesc tot timpul că mama atîrnă acum de păr. Sora mea trebuie să inventeze mereu la COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ lucruri tot mai groaznice. Eu o ajut!
COPILUL ARE GUST DE CARNE DE GĂINĂ? COPILUL SE TAIE ÎN FELII? CUM E CÎND PLESNESC OCHII? Pe urmă plîng.

Dracul e ajutorul lui Dumnezeu şi locuieşte în iad, care e aşa de fierbinte ca mămăliga. Iadul e în spatele cerului. OAMENII SÎNT BUNI FIINDCĂ SE TEM DE DRACUL.

Când este dusă la o scoală cu internat nu reușește să se adapteze, pentru că îi este dor de mamă și de anormalitatea cu care s-a obișnuit (VISEZ CĂ MAMA MOARE! ÎMI LASĂ O CUTIE CU BĂTĂILE INIMII EI). Învățătoarea-pedagog pare lipsită de empatie și îi face viața amară:

Frau Hitz ridică nasul în sus cînd vorbeşte, de parcă ar atîrna de un cîrlig de măcelărie. Obrazul i se lungeşte, gura i se deschide. Mă strecor în lăuntrul lui Frau Hitz. Pe dinăuntru, Frau Hitz are o mulţime de rafturi pe care stau ghemuiţi nişte poliţişti mici cu bloc-notesuri şi creioane mici. Ei sînt de meserie ascuţitori de creioane. Cine îşi consumă mai repede creionul poate să urce cu un raft mai sus.
Cel mai harnic devine regele ascuţitorilor şi are voie să-şi arunce deşeurile pe capetele celorlalţi.

O salvează (deși nu salvator este finalul) imaginația ei. Discursul său interior, poetic, este ceea ce o ajută să treacă peste încă o zi și apoi peste încă una. Adevărul este că, dacă n-ar fi poezia din aceste pagini, ele ar fi aproape imposibil de citit, din cauza tristeţii şi durerii care răzbate din ele.

Nu trebuie decît să-mi pun baticul albastru pe un scaun. Asta e marea. Întotdeauna am marea lîngă pat. Nu trebuie decît să mă dau jos din pat şi pot să înot. În marea mea nu e nevoie să ştii să înoţi ca să înoţi.

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s