Tocană de toamnă

Într-o zi de toamnă, după ce ai fost, după posibilităţi, la piaţă sau la bunici, la ţară, şi ai, prin urmare, traista plină cu legume, nu-ţi rămâne decât  să cumperi o bucată de pulpă de viţel cu care să rimeze.

Poezie, nu alta!

image

1/2 căpăţână de conopidã

asişderea de broccoli

4 cepe mărişoare

3 morcovi

2 ardei

300 g păstăi late (noi le-am avut de la congelator)

1/2 l suc de roşii

600 g pulpă de viţel

pătrunjel şi mărar

sare şi piper

2 căţei de usturoi

Hai, că tocana am facut cu toţii pânã acum! Ideea e ca am călit carnea şi am fiert-o înăbuşit înainte de orice. După care, “orice” a fost asa: călit ceapa, adăugat morcov, ardei tăiat cubuleţe, păstăi tăiate cam la 1,5 cm (cu foarfecele termini rapid şi nici nu trebuie sa măsori de două ori), sucul de roşii, conopida desfăcută bucheţele, mai apoi broccoli-ul tot aşa, odată cu mărarul, pătrunjelul, sarea şi piperul. Usturoiul e opţional şi eu l-am pus doar în farfuriile doritorilor.

La mâncarea asta nu prea trebuie să dai cu lingura prin oală. Totul fierbe la foc domol, ulei se pune doar un strop pentru călit carnea, ce mai, mâncare aproape vegană!

Noi am mâncat-o şi fierbinte, cu mămăligă, şi rece cu paste calde. Am mai fi încercat, vorba rabinului, şi alte combinaţii, dar n-am mai avut raţe.

image

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s