dragostea

BALADA TRISTEI CAFENELE – Carson McCullers

– traducere de Mirella Acsente şi Maria Valer – Polirom, 2015 –

(citită parţial de Sorana)

De ce parţial? Pentru că după ce am citit prima povestire (care dă şi titlul cărţii) nu am mai avut curaj să o citesc şi pe a doua, pe motiv de frică. Să nu fiu dezamăgită. Plus că n-am mai putut să citesc nimic altceva vreo două zile. Pe motiv să gândesc mai bine ce am citit. Şi să nu-mi stric gustul.

Povestea e simplu de rezumat. De fapt avem rezumatul în a treia pagină. Evident, am realizat că e vorba de un rezumat doar la sfârşit, când am simţit nevoia să mă întorc asupra textului. Cum fac cu toate textele care îmi plac cu adevărat, care îmi spun ceva.

Proprietara localului era domnişoara Amelia Evans. Dar cel căruia i se datora cel mai mult succesul şi animaţia localului era un cocoşat, Vărul Lymon. Mai exista cineva care a jucat un rol în povestea acestei cafenele – era fostul soţ al domnişoarei Amelia, care s-a întors în oraş după o lungă perioadă de stat în închisoare, a adus cu el prăpădul şi apoi şi-a văzut mai departe de drum.

Dacă e un lucru la care autoarea se pricepe de minune, acela este să creeze tensiune. Să te facă să vrei să continui să citeşti, deşi lumea prezentată de ea îţi este străină. Aflăm despre domnişoara Amelia că era o tipă dură, înstărită, pe care „n-o interesa dragostea bărbaților” și căreia nu-i plăcea compania oamenilor.  Într-o seară, la prăvălia ei a venit un străin scund, slab şi cocoşat, care s-a recomandat a fi vărul ei, Lymon Willis. Femeia aceasta înaltă şi puternică s-a îndrăgostit de el pe loc, l-a primit în viaţa ei, în casa ei, în odăile curate ca lacrima în care nu intra nimeni niciodată. Să fi fost de vină whisky-ul pe care ea însăşi îl făcea?

Imaginaţi-vă că whiskey-ul este ca focul şi că mesajul este acel ceva cunoscut doar de sufletul unui om – abia atunci valoarea licorii domnişoarei Amelia poate fi pricepută. Lucrurile care nu fuseseră observate până atunci, gânduri care se cuibăriseră într-un colţ îndepărtat al minţii întunecate, toate sunt brusc recunoscute şi înţelese. Un ţesător care nu se gândise decât la războiul lui, la sufertaş, la pat şi apoi din nou la ţesut – ţesătorul ăsta ar putea să bea nişte whiskey într-o duminică şi apoi să vadă un crin de mlaştină. Şi ar putea ţine floarea asta în palmă, cercetând cupa aurie şi delicată, şi în el s-ar isca brusc o blândeţe intensă precum durerea. Şi ţesătorul ăsta ar putea ridica deodată privirea şi ar vedea pentru prima oară strălucirea ciudată şi rece a cerului ăntr-un miez de noapte de ianuarie, şi o spaimă adâncă în faţa propriei nimicnicii i-ar putea opri bătăile inimii.

Pe lângă poezie, textul mai are o caracteristică prin care impresionează: i se adresează cititorului în mod direct.

Acum timpul trebuie să se scurgă. Căci următorii patru ani sunt foarte asemănători. […] Aşa că pentru moment judecaţi aceşti ani doar din imagini întâmplătoare şi separate. […] Aşa că alcătuiţi din astfel de instantanee o imagine a acestor ani ca un întreg. Şi pentru o clipă uitaţi de ea. […] A venit vremea să vorbim despre dragoste. […] Prin urmare, valoarea şi calitatea unei iubiri este determinată doar de cel care iubeşte.

Partea aceasta, în care naratorul stă de vorbă cu cititorul şi îi spune ce şi cum crede el că ar fi dragostea este, de fapt, o cheie de lectură a ceea ce urmează. Căsnicia de doar zece zile a domnişoarei Amelia cu un om rău, pe care „dragostea l-a schimbat”, care se schimbă cu totul din iubire pentru ea, dar pe care ea îl alungă, această căsnicie bizară o va costa scump. Şi nu atât cele zece zile, cât felul în care s-a purtat cu omul care i-a dat tot ce poate da o fiinţă alteia.

Domnişoara Amelia rămase cu tot ceea ce avusese vreodată Marvin Macy – pădurea, ceasul lui de aur, fiecare lucruşor care fusese în propietatea lui. […] Aşa că tot ceea ce făcuse el de fapt fusese să adauge la bogăţia ei şi să-i aducă dragoste. Dar – fapt ciudat – ea vorbea întotdeauna despre el cu o amărăciune teribilă şi plină de ură.

Fostul soţ este eliberat din închisoarea unde a fost închis pentru fapte cumplite şi revine în oraşul din care a plecat umilit. Evident, cu o atitudine cu totul diferită. Şi, aşa cum ni se promite la începutul poveştii, sosirea lui va distruge viaţa femeii care, la rândul ei, i-a distrus-o pe a lui, iar cel care îl va ajuta este chiar bărbatul pe care ea acum îl iubeşte.

What goes around comes around – ar fi fost un subtitlu bun pentru această povestire care farmecă prin atmosferă şi prin fineţea întregii împletituri. Personajele au adâncime, sunt umane, te identifici cu ele, le înţelegi, le compătimeşti. Întregul text este minunat construit, clarifică doar atât cât trebuie ca tu să vezi întrebările, dar nu şi răspunsurile. Un joc al minţii, în ultimă instanţă.

De neratat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s