supă-cremă de ciuperci

A picat măgăreaţa pe mine să scriu în săptămâna de dinaintea Crăciunului. Mă rog, nu mă obligă nimeni, but still. Vrea careva să ştie ce feluri de mâncare savante am gătit eu săptămâna aceasta? Probabil că nu interesează pe nimeni, dar ce contează, că eu tot vă zic. Niciunul. Dar poate vreţi să ştiţi câte plănuiesc să bricolez de acum înainte. Nu, nu plănuiesc. Tot ce primiţi e o supă-cremă de ciuperci şi asta pentru că n-am găsit broccoli.

Şi pe bune? Cine nu ştie să facă o biată supă-cremă de orice-ar fi? Că la o adică se fierb legumele până la epuizare, situaţie în care mă regăsesc şi eu, bine-mersi, şi după aia se bagă la blender, cu o parte din zeama în care au fiert. Dar n-au gust. Aşa că trebuie să facem rost de gust.

_dsc4520

Usturoi, cât cuprinde. Adică atât cât îţi place. Mie îmi place mult. Şi mirodenii. Voiam să vă trimit la articolul meu anterior, dar m-am gândit dacă mie mi-ar fi plăcut să mă trimită cineva la alte articole în timp ce citesc ceva şi nu, nu mi-ar fi plăcut. Aşa că reiau chestiunea, cu copy-paste, desigur.

_dsc4509

Chimen, rozmarin, cimbru, coriandru şi, în mijloc, ce-mi place mai mult şi mai mult, roşii uscate cu usturoi._dsc4512

Am adăugat sare (roz, de Himalaya, după ultima modă), câteva boabe de piper şi un sfert dintr-unul dintre ardeii din poză. Am râşnit tot. A ieşit aşa:_dsc4513

Faza e că am pus cam jumate din ce-i aici la o jumătate de caserolă de ciuperci. Adică foarte mult. Trebuia să fiu mai reţinută, dar na, nu mi-a ieşit nici de data asta.

Bun. Deci avem legume epuizate, usturoi din belşug, mirodenii cât şi pentru friptura de Revelion. Astea toate le amestecăm cu o infuzie de trufe albe în ulei de floarea soarelui (asta să nu întrebaţi ce e, am găsit-o prin nişte reţete sofisticate, am cumpărat un flacon şi am folosit). De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, cu infuzia asta am pulverizat cartofii (imediat le vine rândul), nu intră în amestec. Aşa. O ceşcuţă de iaurt şi gata, amestecăm totul la blender până devine o pastă de culoare incertă. Dar bună. Fără îndoială bună.

Impresia artistică: boia dulce (că dacă mai era şi asta iute…) şi cartofi tăiaţi rotocoale şi prăjiţi sau chiar copţi la cuptor. Sau, în cazul meu, din cutie. Da.

_dsc4528Poftă bună 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s