cântec de leagăn

CHANSON DOUCE – Leïla Slimani

Gallimard, 2016

Premiul Goncourt 2016

(citită de Sorana)

De fiecare dată când viaţa mi se pare de neînţeles, Let me rephrase that. După cum ştie tot omul, viaţa e de neînţeles. Chestiune care ne înspăimântă, dacă o conştientizăm. Spaima e incomodă şi fiecare o înfruntă cum poate. Dacă aş fi învăţat mai multă matematică, aş fi apelat la ea în perioada asta. Pentru că 2+2 fac întotdeauna 4, lucru pe care te poţi baza. Iar lucrurile pe care te poţi baza sunt minunate, tonice, reconfortante. Unealta mea, de data aceasta, a fost limba, mai exact limba franceză.

Chanson douce face parte din categoria cărţilor nu-te-voi-uita-chiar-dacă-nu-îmi-placi. Principalul motiv pentru care am dus-o până la capăt (şi destul de repejor) a fost faptul că am citit-o în franceză (limbă cu care, după cum am mai spus, m-am tot distrat zilele astea), ceea ce a constituit o provocare interesantă. Am recunoscut structuri de limbaj ca pe nişte prieteni din copilărie, cu care te vezi întâmplător într-un oraş nou, şi mi-am făcut şi prieteni noi.

Este povestea unei bone care îi ucide pe cei doi copii de care avea grijă. Nu e niciun spoiler, chiar aşa începe cartea. Bineînţeles că treaba asta te pocneşte în moalele capului, bineînţeles că te întrebi dacă să citeşti sau nu mai departe. Dar măcar asta e ficţiune, poţi să ieşi din convenţie oricând vrei. Pe când din lumea reală e mai greu să evadezi.

Portretul bonei, Louise, o femeie delicată şi tăcută, este construit din detalii (gesturi, cuvinte) şi întâmplări din trecutul ei (soţ, fiică). Lucrurile se adună încet, pe tot parcursul romanului, cu mare atenţie, iar la sfârşit, dacă faci un pas în spate, poţi cuprinde cu privirea întreaga poveste. Dacă o accepţi sau dacă o înţelegi, asta este altceva.

Pe lângă minuţiozitatea cu care sunt colecţionate detaliile, merită amintită vocea narativă. Avem un narator care pare că ştie despre bonă mai mult decât despre oricare alt personaj din carte, dar care este foarte atent la cantitatea de informaţie oferită. Narator omniscient limitat, pe care ai vrea să-l determini cumva să-ţi spună mai multe, deşi vălul care nu se mai ridică îţi place într-un fel.

Effrayant, iată cuvântul pe care se sprijină construcţia întregii cărţi. Înfricoşător. L-am simţit de la un capăt la altul. Îl simt în continuare.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s