dragostea și demonii ei

Luminița, mon amour – Cezar Paul-Bădescu

Polirom, 2017

(recomandată de Sorana)

Iată o carte pe care am vânat-o multă vreme, prin librării și anticariate online. Așa că e lesne de înțeles că m-am repezit să o citesc imediat ce am reușit să intru în posesia acestei ediții (limitate).

Romanul poate fi considerat incomod și probabil că și este pentru unii cititori (cărora le recomand cu ocazia asta Luni de fiere, a lui Pascal Bruckner). Povestea în sine pare incredibilă, cu atât mai mult cu cât se simte cu fiecare cuvânt și cu fiecare pagină foarte prezentă și adevărată. E atât de dramatică încât, dacă nu ar fi fost asezonată cu o cantitate considerabilă de (auto)ironie, probabil că nu m-ar fi ținut așa de în priză. Cum justifică naratorul necesitatea acestui text? Să vedem:

Primul lucru pe care l-am făcut, înainte chiar de a mă spăla, a fost să-mi tai unghiile. Și de la mâini și de la picioare – deși niciunele nu necesitau această operațiune. Ba chiar erau destul de mici, așa că le-am tăiat și mai în carne decât erau. Probabil am simțit nevoia să mă descotorosesc de ceva care crește din mine și e materie moartă, nu-mi mai aparține. Numai că trecutul meu, de care voiam să scap, nu e deloc materie moartă. E viu și lucrează cu o hărnicie demnă de o cauză mai bună (cum idiot îmi vine să zic – ce naiba cauză mai bună să aibă?). Sapă-n mine, extrage toate miasmele pământului, face galerii de cârtiță. Astfel încât acum sunt gol pe dinăuntru, doar un sistem de galerii, un fel de burete cu porii supradimensionaţi.

Cartea începe cu un email către elle1802 şi se încheie cu un altul, de la ea. Prima parte a părţii a doua constă şi ea în câteva emailuri. Aceste mesaje sunt lipsite de ironia de care restul volumului musteşte. Sunt cumva explicative sau, mai degrabă, ajutătoare, în sensul că ajută (sau aşa ar trebui) la înţelegerea situaţiei, a imaginii de ansamblu. Şi mai există un fragment în roman în care naratorul se adresează direct cititorului şi îi spune că este conştient de ceea ce face, chiar dacă pare o prostie. Acela a fost momentul în care bănuiala mea că nimic nu e întâmplător în cartea asta s-a confirmat.

Scris la persoana I, romanul ia forma unei confesiuni extrem de sincere, pe care cititorul o poate resimţi brutală, pe alocuri, dar tocmai de aceea foarte adevărată. O combinaţie curajoasă de literatură şi viaţă.

Dar despre ce e vorba? Asta se va întreba probabil singurul cititor al recomandării de faţă. Uite că nu zic. Nu că n-ar fi important, pentru că, oho!, este. Dar asta se poate afla citind prezentarea de pe site-ul editurii. Deşi nici de acolo nu afli, zău, mare lucru. Cel mai bine ar fi s-o citeşti. Fiecare cu filtrul lui.

A fost o lectură plăcută. Am râs. Am fost curioasă. Am fost surprinsă. M-a pus pe gânduri.

Vineri văd şi filmul. Revin cu impresii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s