Literatură contemporană sau 20 de britanici mai tineri ca mine scriu și eu îi citesc

ANTOLOGIA GRANTA

Cei mai buni tineri romancieri britanici

Editura Curtea Veche, 2006

Traducere: Cornelia Bucur, Ondine Dascălița, Mihnea Gafița, Radu Paraschivescu, Livia Szasz, George Volceanov

Citită de Oana

20 de scriitori britanici excepționali, toți sub patruzeci de ani.

Revista Granta a început acest demers în anii 80 având ca scop o selecție a celor mai interesanți, originali autori. S-a ajuns la ediția din 2003 lăsând de fiecare dată câte zece ani între apariții tocmai pentru a vedea cine confirmă. Zadie Smith este deja un nume cunoscut și Martha, Martha a apărut inițial în revista Granta.

Mie mi-a placut și Sarah Waters și, mai ales, personajele ei Helen și Julia care, trecute bine de prima tinerețe, ar putea foarte ușor trece drept două bune amice ieșite la picnic într-o zi frumoasă. Micile detalii ne lasă să zărim că e mai mult de atât:„Degetele ei le căutară pe cele ale lui Helen, după care se retraseră.”  Helen manifestă instabilități emoționale aproape adolescentine și acțiuni pe măsură. Însă autoarea își înzestrează personajele cu destul, cum zice englezul, common sense și umor în același timp. Când un fior de gelozie duce la o izbucnire nepotrivită în public, femeia realizează simultan discrepanța între ce face și ce gândește:„Helen părea absurdă chiar și în proprii ochi. Numai că era prea târziu ca să se poarte altfel…I-ar fi plăcut să se arunce pe jos și să bată cu pumnii în pământ. Dar continua să meargă. Iar când văzu că Julia n-o ajunge din urmă, se simți și mai nefericită.<Acum am făcut-o să mă urască, își spunea ea. Of, măcar dac-ar veni și m-ar face să mă opresc! Dac-ar veni și mi-ar spune să nu fiu tâmpită!>” Fragmentul în care autoarea descrie tentativa de suicid e detaliată, grotescă, dar finalul e de-a dreptul hilar: „Se alesese cu două scurte linii stacojii, așa cum i-ar fi putut face o mâță dacă ar fi atins-o jucăuș, dar hotărât cu laba.”

Monica Ali descrie O cină cu doctorul Azad în care ne lasă să întrezărim viața de imigrant în metropola Londoneză. Chanu și Nanznenn. El sosit cu șaisprezece ani în urmă („Plin de ambiții. De vise mari.”) într-o țară care l-a vrut mereu pe ultimul loc; ea sosită de câteva luni, trimisă să se mărite cu un necunoscut și abandonată într-o singurătate pe care n-o înțelege. „ Cel mai mult îi lipseau oamenii. Nu anumiți oameni, ci oamenii în general.Dacă își lipea urechea de perete, putea să audă zgomote…Fiecare în cutia lui, numărându-și avuțiile. În toți cei optsprezece ani ai ei, abia dacă putea să-și amintească de vreun moment în care fusese singură. Până când se măritase. Și venise la Londra, ca să stea zi de zi în cutia asta mare, cu mobile pe care trebuia să le șteargă de praf, înconjurată de sunetul înfundat al vieții de deasupra, de dedesubt, din jur.” Chanu, cu studii de literatură engleză la Universitatea din Dhaka, nu reușește să promoveze ierarhic, oricâte alte stagii a făcut, oricât de bun ar fi:„…e vorba de pătura asta de jos a albilor, indivizi ca Wilkie, ei sunt cei care se tem cel mai mult de oameni ca mine. Pentru el și cei de teapa lui, noi suntem singurul lucru care îi opreșete să ajungă la fundul grămezii. Atâta timp cât noi suntem sub ei, ei sunt mai sus decât ceva. Dacă noi ne ridicăm, încep să aibă resentimente, fiindcă nu ne mai aflăm acolo unde ne este locul.”

Într-un cu totul alt registru și cu un final absolut surprinzător, La vila Cockroft scrisă de Dan Rhodes începe aparent monoton și mult descriptiv. Cockroft are un câine, Timoleon Vieta, o casă la stradă și un neașteptat vizitator. Cockroft, dirijor, compozitor și povestitor pensionar, am spune noi, retras lângă Florența, client al barurilor și galeriilor de artă din zonă, aruncă în stânga și în dreapta cu cărți de vizită și invitații la el acasă.„Ultimele lui vizite la oraș însemnaseră o împletire confuză de sex, vin și tiramisu.” Tânărul bosniac (pe care nu-și amintește să-l fi invitat la el vreodată) îl scoate din starea sa boemă și-l face să iasă la cumpărături practice și să aibă discuții despre demnitate.  Diferențele culturale apar în fragmentul final, când bosniacul decide să-și plătească chiria pe săptămâna petrecută în vila lui Cockroft. „Într-una dintre nopțile de beție prin cârciumi, pe când avea șaptesprezece ani, el și prietenii lui se luaseră uneori la întrecere, ca să vadă care dintre ei putea să sărute, preț de minimum două minute, cea mai urâte femeie…Gândindu-se la sărutatul femeilor urâte, bosniacul se duse să-și achite chiria. Își zise că nu avea să fie foarte diferit.”

Nu mi-am propus să fac o recenzie antologiei Grant, ci doar să vă arăt că tineri scriitori își fac loc în lume și cu scrieri foarte bune. Așa că, dacă auziți de Adam Thirlwell, Hari Kunzru, Ben Rice, Nicola Barker vă invit să-i citiți; sunt oameni care au scris povești frumoase sau care au vieți cu povești extraordinare. Până să ajungă la scris nu toți au urmat, așa cum ne-am aștepta, litere: unul a fost comis-voiajor și a vândut perii (A.L.Kennedy), alții au studiat fie fizica la Manchaster (Peter Ho Davies), fie filosofie și economie la Oxford (Monica Ali), un altul a lucrat într-o brutărie, la o casă de pariuri și într-un spital (Nicola Baker) iar un altul a câștigat mai multe premii cu o nuvelă scrisă în timp ce lucra într-un magazin de băuturi alcoolice (Ben Rice).

Îi găsiți în original aici: https://www.theguardian.com/books/2003/jan/05/fiction.features

și aici cu abonament: https://granta.com/issues/granta-81-best-of-young-british-novelists-2003/

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s