Din vacanță

O zi din viața Deliei așa cum le-a povestit-o trimișilor noștri speciali

Ilustrații de Delia Calancia

Editura Humanitas Junior, 2017

Citită de Max

 

Asta e prima carte citită integral de Max. S-a nimerit să fie cadoul de la dragii noștri prieteni Claudiu și Ioana chiar înaintea plecării la mare. Ați văzut mulți copii citind pe plajă? Ei bine s-a întâmplat! Iar când Max, absolvent de clasa I, mi-a spus că îi place cartea că e scrisă inteligent și că Melcovici e un fel de super erou foarte deștept, am aruncat și eu o privire în cartea Deliei Calancia. Zic doar o privire, pentru că nu i-am putut-o lua din mână 🙂 Iar mie mi-au plăcut mult desenele Deliei, culorile și amănuntele lor, prezența lui Melcovici în pagină ca un sigiliu secret al fiecărei întâmplări.

Eu zic că-i tare bine că un puști citește jurnalul unei puștoaice curajoase și talentate (Delia e abia în clasa a III-a) și mi-aș dori să se întâmple cu cât mai mulți copii din generația tabletei. Uite, aș visa la un club de lectură în care să se poată întâlni și vorbi despre cărțile copilăriei lor!

Trebuie să recunosc, Max  a citit mai greu denumirile muzeelor din Amsterdam, dar nu uit că nici n-a terminat bine clasa I. În rest, a avut câteva revelații de genul: “Ia te uită, noi credeam că prietenul omului e câinele și Melcovici zice că e cartea! Tare!” Sau: ” Hei, fata asta îmi fură poveștile!” (asta pentru că, în secret, și noi avem poveștile noastre).

Și încă ceva: “Mama, știai că inteligența e drumul spre cunoaștere?” Ei?!

Îmi place când o lectură trezește cititorul, mare sau mic. Iar faptul că Max a reacționat citind-o și că și-a dorit să o citească până la capăt mă face să am încredere atât în generația scriitorilor pentru copii, cât și în generația cititorilor copii!

Phrin urhmare, cum ar zice Melcovici (care graseiază, dacă nu știați), vă recomandăm să citiți O zi din viața Deliei! Poate vă va trezi spiritul de aventură, entuziasmul pentru povești sau va fi imboldul să vă apucați de desenat! Oricum ar fi, noi suntem bucuroși să avem cartea Deliei!

Vacanță frumoasă!

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s