(povestită de Sorana)
Rețeta e foarte simplă: se ia o dimineață caldă de toamnă și se cercetează zările, să te asiguri că nu pleci degeaba de acasă. 
Te duci ca tot omul la pescuit. Te întorci cu prada și o sortezi. Zarganul e peștele acela suplu, cu bot lung și dinți mici, ascuțiți. Îl știi, doar l-a pescuit de atâtea ori.
Mai întâi hrănești animalele de prin bătătură.
Ce-ți rămâne speli, cureți, sărezi și pui pe plita mare de pe prispă.
Nu-i mare lucru, dar dacă mai trântești niște legume coapte (dovlecei, roșii, ceapă) o să fie destul să hrănești câteva guri.
Nu-ți trebuie cuțit și furculiță. Bine, hai, îți trebuie la roșie. Nu uita de mujdeiul de usturoi. Stropește bine cu el tot ce e în farfurie.
Zarganul e un pește care te face deștept, pentru că are mult fosfor. Îți dai seama de asta după verdele albăstrui din șira spinării. Dacă bagi resturile în poșetă, ai să strălucești ca un licurici în întuneric.
Și pentru că nimic nu trebuie să se piardă, te alegi și cu o broșă, zice Simina.
După ce ți-ai pus burta la cale, te duci la ușa din spatele casei, te așezi pe scări și faci planuri pentru zilele ce vor să vină.
Poftă mare și spor la pescuit în toamna asta!
cimbru & literatură 