Povești de dragoste la prima vedere

Povești de dragoste la prima vedere

Gabriel Liiceanu

Adriana Bittel

Radu Paraschivescu

Ana Blandiana

Ioana Pârvulescu

Editura Humanitas, 2015

citită de Oana

Uite că într-o după amiază poleită de vară indiană cum e acest apus de august nu mai vrei să citești lucruri grele și grave, ci parcă te-ai răsfăța cu niște povești spuse frumos și, când vezi coperta, te lași sedus și nu lași cartea din mână până nu termini.

Și când termini parcă-ți pare rău că se duce vara, că se sfârșesc iubirile, că fericirea e pereche cu disperarea și că „Din toată viața nostră, numai moartea e eternă ca Dumnezeu.” 

Poveștile de iubire sunt cinci la număr și spun, în note diferite, istoriile unor vârste.

În deschiderea făcută de Gabiel Liiceanu  povestea-i inocent-amuzantă, a celui ce -adult fiind- cu îngăduință retrăiește adolescența dusă, cu gingășie dozată cu cinism, cu miros îmbătător -aproape mortal- de crini (cu o descriere a șablonului fetei iubite și o atmosferă ce mi-a adus aminte de Topârceanu și a lui „copilă blondă” din Cum am devenit ieșean). Puștanul hotărât să-și pună planul suicidal în acțiune e salvat de nestatornicia și ușurătatea feminină, pe care adultul n-o blamează, ci o contemplă ironic, de la distanța sigură a altor iubiri împlinite!

Adriana Bittel aduce o altă față a iubirii: cea ce o înalță, o formează, o șlefuiește pe Gema, studenta fără repere, dar cu dorința de a fi altceva. Mâna destinului se numește Tina Szepi, unguroaica cu aspect șters, dar cu viață plină, cu prieteni în lumea artelor, care îi poartă pașii spre a se găsi, spre a alege și a putea lăsa în urmă, cu seninătate, ca pe o piele veche, tot ce fusese studenta anonimă înainte de a fi Gema.

Amor, restanță, Sironica –a lui Radu Paraschivescu- e povestea savuroasă (deși previzibilă) a studentului cu restanță, care, în cele câteva ore de examen, fantazează la o idilă cu profesoara ce înlocuiește titulara la examenul de economie politică: „…înghit în sec, colindat de un gând lacom, păcătos.”

Pe ciorna de examen scrie febril sonete de Shakespeare și versuri de Esenin, dar și blesteme  jucătorilor de fotbal de la meciul care l-a ținut departe de cartea de economie (pe care, de fapt, a vândut-o). Visează cu ochii deschiși destinații romantice în doi și, cand are ocazia să vorbească, se comportă ca un student timorat tipic, bolmăjind o scuză penibilă, pentru ca în final să pice. Are însă șansa de a o cuceri la sesiunea din toamnă. Sau nu!

Ana Blandiana m-a aruncat într-o poveste fantastică: o iubire, după cum îi spune și titlul, ca o Misiune imposibilă. Cum o fi să fii un înger al morții și tocmai de tine să se îndrăgostească-în autobuz- o tânără infirmieră de la Institutul Oncologic?!

Când o să mai văd un bărbat plângând descătușat în stradă, mă voi gândi că ar putea fi cel ce se confesează în carte:„Aripile la care renunțasem mă dureau cum îi dor pe ologi picioarele pe care nu le mai au.”

O altă iubire imposibilă e și cea a Ioanei Pârvulescu. Să te poți îndrăgosti aproape adolescentin la 70 de ani? Pare un pariu imposibil! Fiecare mic semn e o nouă victorie. Fiecare pas e un nou pariu. Dacă zeci de ani a trăit comod, călduț lângă S. pe care nu o iubește, apariția scrisorii de la o admiratoare și fotografia aferentă îl aruncă pe venerabilul filosof în altă vârstă:„Am coborât scările cu pas de treizeci și cinci.” Brusc, îi era bine, era viril și se simțea dorit. Vin roșu, restaurant, mici escapade culturale prin Paris: promițător! „Am simțit clar că se întâmplă ceva cu mine. Corpul meu întinerea cu ani întregi pe secundă, fibrele lui deveneau din nou agile, suple, tari, simțeam căldura în fiecare celulă, sângele își făcea de cap și inima o luase razna, o auzeam.”

Numai că F. era îndrăgostită de mintea lui, îl dorea ca pe un accesoriu-medalie și el e nevoit să accepte asta și să rămână cu S.

„N-am mai întâlnit la nimeni atâta uimire la un loc, mi-a făcut rău pentru că era fără răutate. Știam cum e, de data asta, și-aș fi vrut să-i spun. Dacă F. ar fi fost în locul tău de ani buni, iar tu în locul ei, tu ultima, de tine m-aș fi îndrăgostit. Sau poate că nu? Suntem jucării stricate de zei plictisiți. Dar pentru cuvinte era prea târziu. Iar gesturi nu mai aveam. Le dădusem pe toate.”

Hai, că vara nu s-a sfârșit! Mai e timp de o poveste! Chiar și de una de dragoste la prima vedere!