~ CĂRĂMIZIU – Florin Spătaru – Streamland.ro, 2016 ~
(citită de Sorana)
Cele 12 povestiri ale volumului de 47 de pagini (atât îmi arată telefonul meu că are) poartă fiecare un titlu dublu: numele unei stații de metrou sau de autobuz sau al unui cartier bucureștean și un cuvânt reprezentativ pentru povestire. De exemplu, prima poveste (și preferata mea) se numește Grozăvești/Gambit. Ți se sugerează astfel o dublă perspectivă. Dacă te prinzi, știi de la bun început că trebuie să fii cu ochii în patru. Iar asta nu poate decât să te bucure.
Avem de-a face cu un soi surprinzător de literatură, în sensul că da, discutăm despre proză scurtă și chiar foarte scurtă, dar în niciun caz simplă sau ușoară. De cele mai multe ori, dacă nu cumva chiar în cazul tuturor celor 12 povestiri, te întorci să recitești câte o pagină sau câte un pasaj, în căutare de indicii care să te ajute să găsești cheia înțelegerii (sensului) poveștii. Scriitura exersată a textelor ascunde în mod deliberat aceste indicii. Astfel, un cititor neimplicat poate rata cu ușurință mesajul. Dacă îți imaginezi că poți citi cu gândul la altceva, te așteaptă o surpriză. Surpriza că povestea s-a terminat și tu n-ai fost acolo. Așa este, de fapt, proza scurtă de bună calitate: intensă. Nu-ți iartă momentele de neatenție, nu-i pasă că ești obosit.
Cărămiziu este fără doar și poate o carte pentru oameni mari. Prezintă o lume care te intrigă, te ține în priză și te răsplătește cu un val de adrenalină intelectuală în câte un viraj mai strâns.
Revista de Povestiri i-a luat un interviu lui Florin – aici.
cimbru & literatură 